Trec de ceva vreme printr-o perioada foarte antisociala, sufar de un fel de agorafobie, de umanofobie: nu mai vreau sa vad oameni in jurul meu, cu exceptia familiei si a unui grup f restrans de prieteni! Nu imi place galagia, aglomeratia, zumzetul, conversatiile, grimasele, privirile. De aceea (si nu numai, desigur) prefer sa merg cit mai des la padure, sau la rau, unde cel mult mai intalnim niste catei cu care alearga Spot; chiar daca oameni mai intalnim, ramine totusi ceva ocazional si izolat.

Weekend-ul trecut, Tudor fiind bolnav, si avind multe de facut, si vrind in acelasi timp sa iau si copiii cit mai mult de acasa ca sa se ppoata odihni, am ales sa merg intr-un loc mai popular, un fel de cimp mare, cu un iaz cu rate si alte pasari intr-un colt; era un compromis bun – nu prea departe, foarte safe pt Monica, am luat si patura pt picnic, in fine, o iesire mai comoda pt o situatie oarecum de criza. Dar….. era duminica, soare, f cald si f frumos. In masina realizez, dupa trafic, si dupa parcarile pline, ca va fi…. foarte aglomerat! Am inghitit in sec, asta e, am zis ca mergem la Etang, deci o sa mergem. Ma opresc in parking-ul de unde imi era cel mai la indemina sa merg cu copiii, era plin. Asteptam nehotarata: sa plec, sau sa incerc sa las totusi masina asa mai neregulamentar, fara sa incurc pe nimeni; tocmai atunci apare o gasca de vreo 4 biciclisti, care incep sa se dezechipeze. Deschid geamul si il intreb pe unul din ei – un domn la vreo 65 de ani – daca urmeaza sa plece. Imi spune ca da, dar ca va dura un pic. Ma hotarasc sa astept; vede ca am doi copii in masina (care nu urlau isteric), isi scoate masina lui, si ma lasa sa ma parchez, el urmind sa isi incarce toate celea in mijlocul parking-ului. Ii multumesc si imi spun ca dimineata incepe bine.

Iau ruxacul si copiii si mergem: intr-adevar lume, lume, si iar lume! Sunt hotarita sa nu privesc prea mult in stanga si in dreapta. Mergem la rate (pasarile sunt pasiunea Monicai, e asa de fericita, vorbeste cu ele, le striga, e f multumita de compania lor; Alex uneori ride de ea, alteori ma intreaba de ce face asa, e clar ca nu privesc ratele cu aceasi ochi). Vorbim cu niste catei si stapinele lor. Multi copii, dar destul de bine incadrati de parinti, nu ne-am simtit invadati. Chiar si copiii pe bicicleta mare, cu doar doua roti, si cu suzeta in gura nu m-au dezgustat. Ma bucur ca am reusit sa fiu detasata. Multe mese pliante, scaune, sezlonguri, paturi; meciuri de fotbal, de tenis, de badmington; biciclete, triciclete; joggeri multi, oameni de toate varstele, puterile si culorile. Remarc pancartele explicative (unde iti descriu flora si fauna locului) in braille – si animalele sunt in relief, nu numai scrisul! Au facut de curind si un parcurs pentru handicapati in "parcul" cu pricina.

Am facut un tur, nu ne-am "lovit" de nimeni, nu am interactionat major cu nimeni. Singurul moment un pic "tensionat" a fost cind am vrut sa punem patura linga un maslin – Alex adora sa se joace la maslini, sa se suie in copaci etc etc- si a vazut ca la maslin sunt deja doua fetite, astfel ca a hotarit ca trebuie sa stam suficient de departe… Mon pe de alta parte, s-a dus sa vada ce fac fetele acolo, s-a uitat fix la ele o buna perioada de timp. Sigur ca la un moment dat au plecat, si Alex a avut copacul numai pentru el. Prinzul a fost foarte agreabil, nici nu stiai ca mai sunt zeci de alte prinzuri care se luau in jurul nostru.

Pe drumul catre masina, mirata chiar si eu de contrastul dintre cit era parcul de colorat de oameni, copiii, sporturi, baloane si mancare si linistea din jur – nu se auzeau nici chiote, nici tipete, nici urma de vreun fel de muzica, sau sonor artificial, mi-am spus foarte multumita, ca nu am plecat degeaba din Romania.

Frâne…

Mult din pârtie fără bețe…

Și cu bețe…pentru final

Iar după ce a terminat ziua de ski victorios…

curățăm echipamentul :)

Una peste alta am fost foarte mândri de juniorul nostru mini-schior.

…certainly not a rose

si cu ai lui …

ep. 15:

ep. 16:

stay tuned pentru episodul urmator…merita!

Dupa cum se va putea vedea usor, zapada pentru adulti nu a prea fost (ceea ce mi-a prins bine, nu am regretat ca noi nu am schiat), insa pentru copii berechet – mai ales pentru cei ce abia invata. Temperatura – in general peste 18 grade si senin toata saptamina.

ep. 12:

ep. 14:

atit de mica era statiunea….:)

si filmuletele de rigoare:

incet incet ne dezmortim…

si surioara prin preajma

si un pic de sanie catre sfirsit

si niste filmulete:

Faza 1

Ii aud pe comentatori discutind despre originea lui “love” (la 0) in tenis, cind unul dintre ei ataca problema din punctul de vedere al fenomenologiei citindu-l pe Jean Baudrillard (dintr-un studiu de-l citise cu ceva vreme in urma)…uau!

Faza 2

Alex ma intreaba unde joaca cei la care ne uitam. II zic – la Melbourne – vezi, scrie si pe teren. La care el (3 ani si 5 luni) imi spune – a, da, Melbourne – capitala statului Victoria din Australia

game, set, match…

Printre diversele lucruri de facut care zaceau de luni de zile pe lista interminabila era si curatatul celor doua masini; in concluzie, la inceput de an, si in vacanta fiind, am reusit sa le curat – si sunt f multumita de asta!!

Azi dupa-amiaza am curatat masina lui Tudorica: surpriza dupa surpriza, o aventura continua si infinita – imposibil sa termin ceea ce aveam de facut intr-un timp rezonabil; eram initial optimista, ieri curatasem masina "noastra" cum ii spune Alex, adica masina mare, in care umbla constant doi copii mici si un caine, si ma gindeam ca azi va fi floare la ureche, atat in term de volum, cit si in term de calitate: masina mai mica, mai curata. S-a dovedit insa ca ma cam inselam!!

Prima intalnire: un soi de ex-chifla/muffin, albastra de mucegai sub scaunul "mortului". Citeva coji de banane negre-maro, uscate pe jos; pufarine – nu in punga!!! – bobite pe scaunul din dreapta. Citeva sticle cu apa neterminate care pareau sterile si nevinovate in context. Muuuuuuulte cd-uri, suspect de in ordine, dar nu am avut rabdare sa deschid fiecare cutie sa verific ce si cum. Multe plastice, ambalaje, cutii de culori si marimi diferite, de la ciocolata, pina la cutii mari din carton de la diverse colete; nici una nu era goala, ci era la rindul ei plina cu alte si alte minuni. Infinit de multe manusi, multe din nefericire ramase fara pereche in ciuda cautarilor intense. Printre hartii si bonuri, pe care imi venea sa le arunc rapid in sacul negru de gunoi din dreapta (insuficient de mic!!!), ce sa vezi?!? citeva sute verzi de euros!!! sa innebunesc… nici ca visam sa cistig atata dintr-un curatat de masina.
Trec peste descrieri incolore si insipide de genul cabluri, fire, firisoare, suruburi, becuri, fiare ,bare, cilindrii etc etc etc pe care le-am pus constiincios intr-o punga, ca nu cumva sa fac vreo greseala fatala.

Cam asta fu… puteai gasi orice, sau aproape orice; ah! citeva carti! cine s-ar fi gindit ca poti citi in masina… cred ca e sub influenta audio-book-urilor!

Ah! si mi-am facut si un prieten: un melc obosit care dormea pe o bucata de polistiren in portbagaj!

A fost f plina… dupa-amiaza!

a cincea editie cum ar veni ;)

2007,2008,2009,2010

adicatelea versiunea 2010 updated

mai multe aici – picasa

El

mai multe aici – picasa

Ea

mai multe aici – picasa

Impreuna

mai multe tot la picasa

Ei

mai multe aici – picasa

si fetele bineinteles…

…..picasa