Sărbători fericite!

Istoric:

http://neatza.com/wordpress/2014/12/22/bradul-making-of-2014/

http://neatza.com/wordpress/2013/12/23/bradul-making-of-2013/

http://neatza.com/wordpress/2012/12/17/bradul-making-of-2/

http://neatza.com/wordpress/2011/12/23/bradul-making-of-2011/

http://neatza.com/wordpress/2010/12/22/bradul-making-of/

Scriu asta mai mult pentru mine, să-mi marchez momentul cumva. Am recitit articolul pe care l-am scris acum cinci ani și în ceea ce mă/ne privește el rămîne la fel de actual si astăzi – da, ne este în continuare foarte bine -  cu cîteva ”mici” adăugiri/completări legate în principal de copii:

– Monica…what else? :-)…4 ani deja – blondă, fîșneață, șarmantă, încăpățînată, pupăcioasă, spiritul artistic/imaginativ/inventiv dintre ei doi (desene, colaje, povești, prieteni imaginari)

– Alex…6 ani…munțoman, cititor înrăit, mini-manipulator (al soră-sii), rezolvitor de ”gazetă” și devorator de atlase și hărți, încăpățînat și el (o fi vreo trăsătură de familie….? )

– M&A – double trouble sau dream team…depinde din ce unghi privim. Chiar dacă se hîrjonesc pe alocuri, sunt foarte legați unul de celălalt . Noi sperăm ca legătura să dureze căci ne-avînd experiență în domeniu, încercăm să descoperim alături de ei cum stă treaba cu frații…învățăm din mers

– Prietenii…tot n-am reușit să ne apropiem prieteni francezi…O singură tentativă s-a apropiat încet de o relație mișto, dar din păcate în final a eșuat înr-un mod destul de trist. Asta este, …cu de-a sila nu se poate! Însă cei din România care au rezistat primilor cinci ani sunt prezenți în continuare – mai mult, am reușit să ne petrecem și bucăți de vacanță împreună, ceea ce nu-i de lepădat.

– Țara…s-a schimbat. De fapt, nu ea s-a schimbat, ci ceea ce înseamnă ea acum în viața familiei noastre. Perspectiva este alta căci ea trece acum mai mult prin ochii copiilor decît prin ai noștri. La țară al generației noastre s-a transformat în în țară pentru A&M. Pentru ei Romania este un loc idilic unde își petrec vacanțele, unde sunt bunicii, unde mai vin si părinții pentru o parte din vacanță; pe scurt, țara a devenit un loc în care se petrec aproape numai lucruri bune. Este cumva o situație paradoxală la care nu mă gîndisem inainte să-i avem pe copii – pentru cei mari e un loc din care au vrut să plece, iar pentru cei mici este un loc în care vor să se ducă. Ce-i haios este că pentru a le fi mai ușor sa treacă frontiera româneasca cu cîte un bunic, părinte sau prieten, ei se folosesc de pașapoartele franțuzești, căci nebunia autorizațiilor de trecere a frontierei reprezintă un sport destul de greu și scump de practicat.

– Ski-ul…un vis (foarte vechi) devenit realitate – să-mi pun copiii pe schiuri…

Închei ca acum cinci ani, căci se potrivește:

Una peste alta cred că am depașit planul pe cincinalul de-a trecut…sper ca și următorul să fie la fel de mișto :)

Articolul de acum 5 ani:

Astăzi se împlinesc 5 ani de cînd am plecat din România. Din fericire nu am nici un regret sau vreo părere de rău. Asta nu înseamnă însă că am uitat de România cu totul. Dimpotrivă, trăim cît se poate de româneşte la noi în casă – doar că nu în România – atît. Sigur, vor spune unii din cei deja plecaţi şi bine integraţi – nu e indicat să-ţi păstrezi felul românesc în ţara de adopţie; mai bine te integrezi bine de tot şi laşi ro-ul de unde ai plecat. Este şi asta o opţiune, însă emigratul în ziua de azi nu cred că se aseamănă prea tare cu cel de acum 20, 30 de ani – astăzi poţi trăi cum vrei unde vrei fără că asta să reprezinte o tară. Nu trebuie să vorbesc franceză acasă că să mă integrez mai bine; îmi sunt suficiente cele 10 ore de la lucru. Nu o voi vorbi nici cu fi-miu, cu prietenii mei sau cu familia – nu cred că ajută la ceva – astfel că voi continua în româneşte, indiferent de unde ne vom afla. N-am nici vreo nostalgie de a mă întoarce în Ro – nu-mi doresc asta. Mă simt foarte bine unde sunt acum şi chiar dacă vom schimba la un moment dat ţara, nu cred că aceasta va fi România. Am făcut această introducere pentru a anticipa un pic genul de întrebări – "cum te simţi acum?”, "mai vrei să te întorci?”, "iti place?”, s.a.m.d

Da, cred că după 5 ani ne este foarte bine. Sigur că nu toate dezideratele/dorinţele noastre s-au împlinit; unele s-au ajustat, altele au picat, altele au fost amînate, însă în final rezultatul este de excepţie. Alex, Spot, locul/casa în care trăim, prietenii pe care ni-i i-am făcut aici ne-au dovedit că poţi să te simţi împlinit şi bine în pielea ta şi fără să fii proprietar de casă/apartament sau maşină sclipitoare în garaj. Unul din lucrurile cele mai importante pe care cred că a reuşit să ni le dea Franţa a fost timpul – avem norocul de a avea timp pentru noi, Alex, Spot sau prietenii noştri. Job-urile noastre sunt la cel mult 15 min de casă, eu vin pentru aproape fiecare prînz acasă şi Ile 1-2 ori pe săptămină; pădurea în care mergem la plimbare cu băieţii noştri este la 10 min; chiar şi aeroportul este la maximum 20 de min de casă. Pare incredibil, însă deşi lucrez într-un birou de arhitectură, nopţile albe sau week-end-urile pierdute sunt extrem de rare. Iar pentru restul treburilor zilnice, ritmul este omenesc, din fericire. Am reușit in anii aștia să ne si plimbăm destul mult, e adevărat că și poziționarea geografică ne-a ajutat destul de mult. Nu ne putem plînge, am avut parte de o baftă extraordinară.

Prietenii din Ro reprezintă un alt capitol aparte al vieţii din ultimii 5 ani. Unii au rămas ca şi înainte, fără că depărtarea să reprezinte un obstacol adevărat. Cu cîţiva parcă ne-am apropiat din nou, de cînd am plecat. Faţă de alţii însă, diferenţă dramatică de ritm în care trăim unii şi ceilalţi ne-a îndepărtat din ce în ce. Replicile de genul "tu nu ştii, nu trăieşti aici, nu poţi intelege” s-au înmulţit, telefoanele s-au rărit si…n-a mai rămas mult

Una peste alta cred că am depașit planul pe cincinalul de-a trecut…sper ca și următorul să fie la fel de mișto :)

PS: Tot vorbind de copii și de Franța – România, o remarcă – am învățat de ceva ani să mi se pară foarte firesc ca un cuplu/o persoană să decidă (uneori forțati de împrejurări) să nu aibă copii. E o opțiune ca oricare alta și în jurul meu cei care au făcut această alegere sunt destul de bine în pielea lor. Din păcate, din ceea ce am vorbit cu unul și cu altul în România, de cele mai multe ori nu aceeași este reacția româneasca – presiunea familiei/vecinilor/prietenilor – ”dar voi cînd…?” este destul de prezentă…și e păcat…n-ar strica un pic de înțelegere!

ultima poza, credits Radu Tudoroiu

mai multe pe picasa aici

si cu sania…

si fara…

avioane:

slalom:

viteza:

un pic de pirtie rosie:

iar pe final track-ul de la cea mai lunga coborire a juniorului ~4.4km. Nu atit lungimea l-a amuzat pe A foarte tare, ci faptul ca a schiat pe o bucata de drum departamental (judetean ;))- D908 (care era inchis din cauza zapezii) – pe care-l tot vedea pe panouri, harti si din telescaun.

View Pirtie lunga – Alex in a larger map

mai multe despre cum vine treaba cu track-ul asta intr-un articol viitor…

Am avut de toate – schi, soare, viscol, zapada, ninsoare, sanie, om de zapada – tot ceea ce-i trebuie unei saptamini la munte. Monica a debutat, Alex a progresat si chiar si adultii au schiat si ei un pic. Apartamentul nu putea avea o localizare mai buna, cu pirtiile de schi si sanie peste drum, astfel incit logistica imb(dez)bracarii, im(de)barcarii si pregatirii celor doi nu a fost chiar un capat de lume :), dimpotriva. Culmea era ca dupa schiul de dimineata si dupa-masa, basca o mica siesta, copiii nu pareau a fi prea obositi…spre deosebire de adulti :). Deh, virsta ce-si cere birul :))…

Incet incet voi pune mostre din toate activitatile de mai sus- incepem cu gorobetii in full gear + panorame ale locurilor.

& the rest of the gang…

Uite tata, e exact ca Romania!