neata!

Anul acesta am decis să ne facem vacanţa de vară îmbinând stilul nostru clasic de umblăreţi cu prezenţa lui Alex – zis şi făcut: am ales două destinaţii de cîte o săptămână – Irlanda şi Italia, iar în fiecare dintre ele am avut cîte o "bază" în jurul căreia urma să ne plimbăm. A urmat apoi punerea la punct a unei logistici plauzibile, o treabă nu foarte la îndemînă la prima vedere dar rezolvată în final cu brio cu schema următoare:
-14.08 – avion Nice-Dublin, luat maşina de la închirieri, dormit noaptea la un hotel de lîngă aeroport 
-15.08 – plecat de la Dublin cu maşină pînă pe coastă de V a Irlandei – ~300km pînă la casă de la Dooneen (lîngă Galway)
-15.08-21.08 – sejur minunat la casa cu pricină
-21.08 – luat avionul de la Galway la Dublin şi dormit noaptea la hotelul de lîngă aeroport
-22.08 – luat avionul de la Dublin către Roma, luat maşina de la închirieri, condus ~200km pînă la pensiunea de la Spoleto
-22.08-29.08 – sejur la pensiunea agroturistica
-29.08 – întors cu maşina pînă la Roma de unde am luat avionul către Nice
simplu, nu?

Prima povestire este a Ilenei după care urmează si versiunea mea, ceva mai anosta.

Cum am văzut eu Irlanda şi ce mi-a rămas după o săptămină petrecută acolo:
      Nu este o poveste şi nici descriere nu este pentru că nu am avut niciodată răbdarea să scriu sau să citesc descrieri…. Sunt doar nişte idei şi sentimente cu care am rămas după o săptămînă de vacanţă foarte frumoasă în Irlanda, în cea mai mare parte într-o casă pitorească la vreo 30 mile de Galway, pe malul oceanului Atlantic.

      Irlandezii sunt oameni f drăguţi, de f mult bun simţ, niciodată insistenţi sau invazivi, gata să te ajute dacă le-o ceri. Sunt f coloraţi ca apariţie (păr, haine, ten) ca şi oraşele şi satele lor. Cred că sunt şi foarte rezistenţi la frig şi/sau vînt… am văzut pe o plajă – la vreo 20 km sud de Ballyvaughan – într-o după amiază mai multe familii cu copii, majoritatea la surfing; eu eram cu tricou + pullover + geacă, ceilalţi de la noi din grup cu tricou şi geacă şi ziceau că e frigut; şi copiii localnicilor erau dezbrăcaţi, eventual şi uzi tocmai ieşind din apă şi stăteau şi se jucau şi ţipau pe plajă….. pot să îmi imaginez că Alex s-ar adapta la aşa ceva, eu însă niciodată!

      Oraşele şi orăşelele pe care le-am vizitat (nu prea multe însă) sunt mici, vesele şi colorate – adică construcţiile sunt mici, tipic nordice. Sunt multe pub-uri care servesc toate cam acelaşi lucru, o groază de bere şi puţine feluri de mîncare, în general nu prea grozavă. Sigur că depinde de ce îţi place… supele sunt f bune, am încercat de ciuperci şi de roşii, excelente! Multă carne, de obicei cu cartofi, fără prea mult gust şi fără prea multe arome.

 
      Natura, peisajele, lumina, cerul, vremea: minunat!!! Noi am stat într-o regiune f stâncoasă şi pietroasă -  The Burren. F mult verde exact ca în poze! Un gazon perfect, şi uite de ce noi nu o să avem în curte niciodată aşa ceva – pt că nu avem ploaie. Dealuri înalte, gri, pietroase, cu mult verde la bază unde erau curţile oamenilor. Plaje stîncoase, cu pietre de toate mărimile şi culorile, lucioase, șlefuite de atâta apa. Apa care vine şi pleacă lăsînd în urmă întinderi mari maronii – negre, mlăştinoase. Maluri crenelate, cîteva plaje cu nisip, un drum de maşină de coastă f frumos şi spectaculos. Dorinţa mea de mare şi apă a fost pe deplin satisfăcută, data viitoare mergem în Anglia sper, în căutarea unor peisaje şi mai stîncoase şi cu şi mai mult vînt…

 

 

 

 

 

Vremea, şi implicit lumina se schimbau tot timpul. Şi da, ne-a plouat nu în fiecare zi, ci de cîteva ori pe zi! Acum era soare, acum ploua cu bulburuci, stropi mari care în 10 secunde mi-au făcut blugii groşi fleaşcă. Şi iar ieşea soarele, dar în depărtare cerul rămânea negru, aşa ca să te anunţe că nu mai durează mult şi o ia de la capăt ploaia. O lumină f frumoasă, de la roz şi portocaliu pînă la bleu-marin, toate culorile. Şi era minunat să admirăm toate acestea din casă sau de pe terasă, bînd vin sau bere şi avînd discuţii de dragul discuţiilor – de la acţiuni umanitare, concursul de maşini 4×4, pînă la cum era pe vremea comuniştilor.

      

Nu am văzut mult din Irlanda, mi-ar place să mă reîntorc într-o zi şi să facem un mic tur. Însă nu ne-ar fi uşor să nu venim tot la Dooneen unde totul a fost perfect!      
      Poate că vremea este un pic capricioasă, însă dacă te împrieteneşti cu ea este ok; însă Irlanda este o ţara foarte children friendly, cu scaune pt copii peste tot, de la pub-ul din subsol din Galway, pînă la Tea Room-ul din Ballyvaughan, sau restaurantul de la Cliffs of Moher; scaune de lemn, solide, f simple şi atât de utile. Copii f mulţi peste tot pe unde am fost, f bine primiţi, şi părinţii f ajutaţi.

 

     Concluzia mea despre Irlanda: un loc f pitoresc, minunat pt odihnă, pt fotografi sau pictori, unde poţi scrie o carte în linsite. S-ar putea să te plictiseşti dacă vrei să faci prea multe…. şi nu mi-aş face o fermă aici, deşi peste tot sunt cai şi vite şi pământurile arată f bine. Însă mie îmi place să mă frigă soarele şi să simţ nisipul şi pămîntul încinse.

Si acum versiunea Tudor, ceva mai amănunțită

Vineri după-amiază am luat avionul Ryanair către Dublin. A fost distractiv chinul de a optimiza două valize în limită celor 15kg permise de fiecare – noi+Alex, clima rece+calda – însă pînă la urmă am reuşit cu o selecţie făcută la sînge. Avionul Ryanair – optimizat şi el precum bagajele – n-avea nici măcar buzunar pe dosul scaunelor. Dublin- aeroport, închiriat maşină, condus solicitant pe stînga vreo 10min (ne-a încurat gps-ul, hotelul era doar la 5min) şi cazat la hotel.
Sîmbătă dimineaţă pornim la drum către Burren dimpreună cu Ionuţ şi Zina care ajunseseră dA©jA  de joi la Dublin. Conduce Ionuţ de data asta – ghinionul lui – căci după ce am înfruntat cu bine  autostradă ne-am trezit pe drumurile de ţara Irlandeze – înguste, unduioase, cu ziduri de piatră pe ambele părţi, cu un pic de vegetaţie pe post de buffer între caroseria maşinii şi ziduri şi cu nişte limite de viteză incredibile – în marea lor majoritate de 80 şi 100km/h.

Ajungem la casa din Burren (Dooneen) – nemaipomenită, după cum se poate vedea mai jos.

 

 

 
 

Odată instalaţi cît de cît, fugim la supermaket-ul din Kinvara (~10km) pentru o minimă aprovizionare (era sîmbătă seară şi nu ştiam dacă e ceva deschis duminică) unde suntem un pic surprinşi de preţurile irlandeze – multe dintre ele erau cam de 1.5 ori  cît cele franţuzeşti. Şi aceasta nu era singură deosebire – cu toată mondializarea Pampers&Co, scutecele şi borcănaşele pentru bebei nu prea aveau nici o legătură cu ce ştiam noi din Fr – dimensiuni, croială, cantităţi şi reţete diferite. Din fericire Alex a fost foarte adaptabil astfel că n-a fost o problemă. 
Întorşi acasă – Guiness & sleeeeeeeeeep
Duminică am dat o tură pe la Galway cu speranţa – deşartă, s-a dovedit – de a găsi o piaţă cu produse locale lăudată în Lonely Planet. Cum piaţă n-a prea fost, ne-am plimbat un pic prin oraş – străzi foarte colorate, destul de reduse ca scară (înălţime, lăţime) faţă de alte oraşe europene, cu mulţi entretain-eri locali (semăna un pic cu Ramblas din Barcelona) – oameni statui, sculptori în nisip, scamatori cu cărţi de joc şi bineînţeles cu muuulte pub-uri. 

 

Ne-am oprit şi noi într-unul unde Alex s-a distrat de minune 

 

Un Galway ceva mai pustiu
 

 

 

 
Luni – Cliffs of Moher – unul dintre high-points-urile turistice ale Irlandei – foarte frumos dar şi incredibil de turistic în acelaşi timp (un turn de observaţie pentru turişti a fost construit încă din 1835). Stîncile verticale de peste 200m ce se prăvale în mare cale de cîţiva kilometri sunt impresionante. 
 

 

 

Traseele pentru public sunt foarte bine integrate în sit, iar micul muzeu local împreună cu restaurantul şi informaţiile turistice  de-a dreptul camuflate  dealul adiacent. Impactul miilor de turişti se vrea a fi  mic, ceea ce se şi reuşeşte. 
 

 

La întoarcere, un drum de coastă pînă la Ballyvaughan foarte pitoresc şi mai puţin circulat. 

 
În următoarele zile mai mult ne-am odihnit decît ne-am plimbat, îmbiaţi de căsuţă noastră de pe marginea oceanului.

 

 

Cînd am reuşit totuşi să ne mobilizăm un pic am ajuns pînă la Bunratty (cîţiva zeci de km- un muzeu al satului cu un castel foarte bine refăcut lîngă), la un dolmen (doar cîţiva km), la o mânăstire cisterciană (şi mai puţini km) şi la Ballyvaughan (satul de lîngă noi), la un TeaHouse. Pare puţin, însă regiunea în care ne aflam noi – Burren, este vestită mai ales pentru natură ei – dealuri destul de aride (piatră/stîncă şi iarbă în proporţii relativ egale) străbătute de ziduri/îngrădituri de piatră  – astfel că drumurile cu maşină nu au fost mai puţin plăcute.

 

 

După zilele de mai sus urmau nopţi petrecute la gură şemineului alături de mult Guinness şi/sau vin cu un peisaj mirific în fundal :)

Finalul călătoriei în Irlanda a fost puţin incocletit dar impecabil dus la bun sfîrşit am luat avionul de la Galway către Dublin vineri seară, dormit la hotelul de lîngă aeroport, sculat la 4.30am pentru avionul către Roma şi de-aici va urma un alt post :)

Să nu va miraţi că nu sunt prea multe poze cu Alex, pregătesc un post special în acest sens

Link-uri cu pozele din Irlanda pe Picasa:

– Life, sights & holidaymakers

– Landscapes

– Grafic

Track-urile plimbarilor:

View Ireland tracks in a larger map