neata!

Ceea ce încerc în acest post este să fac un mic compendiu de tips&tricks pentru călătoriile cu copii mici ce ar putea fi de folos şi altor părinţi care se tem de o astfel de aventură. A noastră a fost minunată, aşa că nu aveţi de ce să vă speriaţi.

După cum aţi putut constata în post-ul cu Irlanda, programul n-a fost chiar banal cu toate că destinaţiile au fost destul de la îndemînă – nici Irlanda şi nici Italia nu sunt la capătul celălalt al lumii. Ce ne-am dat seama de la început a fost că nu o să avem o marjă de mişcare prea mare, astfel că cea mai bună soluţie a fost să avem o bază (casă, pensiune) în jurul căreia să ne invirtim. Zis şi făcut, în Irlanda a fost Dooneen House iar în Italia Agriturismo Colle Cornetto. 

Apoi urmat stabilirea legăturilor, în general cu avionul, dintr-un loc într-altul. Zborurile sună bine, însă atunci cînd ele sunt fie foarte devreme dimineaţă fie tîrziu seara lucrurile încep să se complice. Prin urmare am adoptat, pentru prima dată de altfel, soluţia hotelului de lîngă aeroport. Este extrem de la îndemîna, fiecare hotel are un shuttle pe oră sau la jumătate de oră între aeroport şi hotel, şi astfel se reuşeşte o economie importantă de timp între locul de dormit şi urcatul în avion, ceea ce contează foarte mult cu un copil mic.

Atît la Dublin cît şi la Roma am închiriat cîte o maşină. Ne-a fost clar că ne trebuie una încăpătoare, cel puţin în Irlanda unde eram cu Zina şi Ionuţ, căci din start căruţul şi patul lui Alex aveau să ocupe un spaţiu considerabil, nemaivorbind de bagajele tuturor. In final am avut un Peugeot 207SW cu care ne-am descurcat de minune. În Italia am avut surpriza de a fi surclasati de la o Corsa la un Citroen Picasso fără nici un ban în plus, căci nu mai aveau maşini mici disponibile. Un lucru asupra căruia aş vrea să le atrag atenţia potenţialilor părinţi călători este scaunul de copil de la închirierea de maşini. În Irlanda acesta a fost excesiv de murdar şi împuţit, însă ţinînd cont de zborul cu avionul, aşteptatul bagajelor, aşteptatul la coadă la închirieri, şamd, nu am mai avut puterea să ne certăm pentru unul mai acaţări (nici nu prea păreau să aibă în stoc). În Italia situaţia a fost un pic similară (nu mai aveam putere de ceartă) însă problema nu a fost murdăria ci tipul scaunului – cu toate că formal era corespunzător (ca vîrsta, kg), poziţia în care a stat Alex în el a fost departe de a fi ideală, mai ales pentru somn. Aşadar sfatul meu este pe cît posibil (dacă staţi la coadă la închirieri de exemplu) să încercaţi să cereţi din timp un scaun ok – chiar dacă restul formalităţilor le faceţi după aceea – pentru că dacă aşteptarea este prea lungă nu veţi mai avea puterea şi nervii să vă certaţi, mai ales cu un copil care nu mai are răbdare alături. 

Ca echipament de bebe noi ne-am limitat la strictul necesar. Nu am luat decît căruţul cu noi; pentru casa din Irlanda am închiriat un pat pliant, iar în restul locaţiilor – hotel, pensiunea din Italia – ne-a fost pus la dispoziţie un pat. Cu toate că iniţial ne-am pus întrebarea dacă să luăm căruţul mare, comfortabil sau cel mic şi uşor, în final nu am regretat de a-l fi luat pe cel uşor – sunt nenumărate locurile în care trebuie să-l cari în mînă, nu mai vorbesc de pusul/scosul din maşină sau de utilizarea lui cotidiană pe post de scaun de masă. Nu am cărat nici o ustensilă de făcut mîncare pentru Alex, ci am decis că vom cumpără borcănaşe de mîncare de la supermarket. În principiu sună bine, însă cu această ocazie am constatat că mîncarea pentru bebe diferă destul de mult de la o ţară la alta. Sunt arome diferite, cantităţi diferite, denumiri diferite, în principal la partea ne-dulce a mîncării. În Franţa se găsesc destule sortimente de carne (de pui, vacă, peste) combinate cu legume şi apoi păsate; în Irlanda multe dintre borcănaşe conţineau mai degrabă o mîncare propriu-zisă (de ex Cottage Pie) pasată, iar în Italia în unele magazine borcănaşele de legume erau diferite de cele de carne, iar noi trebuia să le combinăm după gust. Cantităţile erau de asemenea diferite, mult mai mici, variind undeva intre 100 si 150g fata de ~250 in Franta. Piureurile de fructe sunt în general destul de similare.

Scutecele aveau să fie o poveste în sine. S-ar putea crede că de cînd cu globalizarea Pampers un scutec de acelaşi tip, marcă şi dimensiune va fi cît de cît similar dacă nu la fel de la o ţara la alta :). Eroare – croiala, mărimea şi calitatea diferă destul de mult. Un nr. 5 franţuzesc este echivalent cu un 4+ Irlandez (care absoarbe mai bine) şi cu un 5 italienesc (care are o croială incredibil de tembelă şi care absoarbe şi foarte prost. Nu mai spun că Alex, fiind lipsit de o masă de schimbat propriu-zisă, ne-a făcut zile fripte cu schimbatul pe pat. Nu stătea o clipă, astfel că am fost nevoiţi să adoptăm metoda schimbatului la verticală – de făcut neapărat în doi :)).
Ca strategie în ceea ce priveşte drumurile cu maşina am încercat să nu depăşim 4 ore de mers continuu, iar pentru plimbările zilnice nu ne-am dus mai departe de ~60km. În general Alex a fost foarte cuminte, iar către sfîrşitul vacanţei nu prea mai avea stare să stăm într-un loc, vroia să ne suim în maşină şi să plecăm la plimbărică. A dormit destul de puţin pe drum, căci s-a prins că era mult mai distractiv să caşte gura pe fereastră decît să aţipească. Atît pentru maşină cît şi pentru avion, biscuiţii au fost de bază -cum părea a se ivi un moment critic – pac! scoteam bucăţele de biscuti pe care care Alex şi le pescuia tacticos de la mine din palmă. Mai băgam şi un pic de biberon cu apa şi lucrurile reintrau în normal.

 
Irlanda, spre deosebire de Italia ni s-a părut mult mai baby-friendly. La restaurante scaunele de copii erau din lemn, foarte solide şi bine făcute, iar la toalete, fie ele de restaurant sau loc turistic, existau mese de schimbat bebe-ii foarte ok. În Italia scaunele erau mai şubrede, toaletele ceva mai murdare şi nu întotdeauna cu loc de schimbat….

Un obiect foarte important într-o astfel de excursie este interfonul. La hotel unde vrei să mergi în cameră prietenilor, în casă unde stai în living sau la fermă unde maninci pe terasă, un interfon este indispensabil cît bebe doarme. Nu-l uitaţi şi asiguraţi-vă că poate funcţiona şi cu baterii – foarte practice cînd nu este nici o priză la îndemîna.

Momentul de emoţie maximă pe care l-am trăit cu Alex în această vacanţă şi care m-a făcut să nu-mi pâră rău nici o clipă că l-am luat a fost vizitarea Bazilicii Sf. Francisc din Assisi. Aici Alex a fost fermecat de fresce şi vitralii – nu a contenit cu "chiuiturile" căci altfel nu ştiu cum să le spun, figura lui era un imens zîmbet, iar ochii i se invirteau roată. Sigur, veţi spune, ce poate înţelege un bebe din toate astea – şi vă voi răspunde, nu contează ce înţelege, reacţia lui este arhi-suficientă.

Nu în ultimul rînd, dacă aveţi de gînd să plecaţi în vacanţă cu prieteni fără copii, ar fi bine să găsiţi unii foooaaarte deschişi şi dispuşi unui program un pic diferit. Noi am avut mare noroc cu Zina şi Ionuţ din acest punct de vedere, astfel că le mulţumim şi pe această cale ;).  Şi că tot veni vorba de multumuri, mulţumim frumos mai Alexicule că ai fost aşa cuminte şi de treabă în vacanţă. Poate vei citi post-ul asta cînd vei fi mare şi îţi vei aduce aminte :)

Albumul Picasa cu Alex in vacanta – click aici

Va urma şi episodul italian, mai aveţi vă rog un pic de răbdare