neata!

Text by Ile, photos by me

Italia mi s-a părut intoteauna o destinaţie minunată: din cauza ambianţei (veselă, informală, cu oameni frumoşi şi bine îmbrăcaţi, cu vorbăraie multă), din cauza cappuccino-ului adevărat, din cauza mîncării delicioase, a muzeelor şi catedralelor la orice colţ de stradă. Există un farmec aparte pe care nu îl găseşti decât aici.

De-a lungul timpului am fost de mai multe ori în Italia, cred că prima oară a fost o oprire de o zi la Veneţia pe vremea cînd făceam europa cu trenul ; a fost apoi vară în care am colindat mai serios şi ne-am oprit cîteva zile la Roma, apoi am fost în sud de Napoli pe coastă Amalfiteana, la Milano cîteva zile, la Florenţa vreo 2 zile, unde am revenit pentru un weekend lung de ziua lui Tudor acum 2 ani. A fost de asemenea şi o primăvară în care ne-am întîlnit cu Raluca şi Mihai undeva prin Toscană, înainte ne-am oprit prin CinqueTerre, apoi am luat satele şi oraşele Toscane la rînd ; şi iar am revenit pentru nunta lor anul următor. Asta că să nu mai vorbim de multele mersuri la San Remo sau Ventimiglia (o oră de la noi) ca să cumpărăm diferite nimicuri, de la plante la cafea, care sunt mai bune şi mai interesante acolo. Cred că apropierea asta de Italia a făcut întotdeauna să mi se pare mai digerabila zonă în care trăim noi.
Să ajung totuşi la vacanţă : am fost o săptămînă la o fermă (Agriturismo Colle Cornetto) la 12 km de Spoleto, în Umbria, regiune la nord de Roma şi la sud de Toscana. Cum de am ajuns tocmai aici – din pură curiozitate pt că de cîţiva ani tot auzeam o poveste, cum că fratele unui bun prieten de-al tatălui meu din copilărie şi-a făcut aici o fermă şi de anul acesta a deschis şi o pensiune. Povestea suna atât de bine încât pînă la urmă ne-am hotărît să vedem noi exact ce şi cum.

Locul e f frumos, exact aşa cum ni-l imaginam noi din poze : dealuri, linsite, căldură mare, măslini, vaci ; o casă mare, roşie, simplă cu o curte păzită de 3 câini lupi meseriaşi.

 

Gazdele, oameni ocupaţi, cu joburi la oraş şi cu pasiuni de fermiero-bucătari. Era o scenă de film să o vezi dimineaţă pe stăpînă casei, îmbrăcată în rochii colorate, cum dă mîncare la gîşte dintr-o găleata roşie uzată, sau cum duce cu roaba mîncare la alte orătănii. După aceea îşi lua laptopul şi nişte reviste de bucătărie şi studia la umbră. Toate astea în timpul liber, altfel este un medic cu preocupări diverse la Roma.

 

Ce făceam noi : dormeam mult, atât cît dormea şi Alex, aveam un apartament răcoros cu tot ce ne trebuia. Mîncam şi mai mult, pentru că gazdele aveau grijă de noi dimineaţa şi seara, mesele fiind copioase şi diverse : în prima seară toată bucătăria italiană (antipasti cu grămadă, lasagna şi fripturi), bruschetele simple, doar cu ulei de măsline din producţie proprie erau cele mai bune. Roşiile erau şi ele din curte, minunate. Au continuat alte seri, una mai bună decât alta, cînd nu era viţel era porc, şi cînd nu era nici una nici alta era peşte şi fructe de mare, toate gătite cu f multă pasiune. O seară vieneză, un schnitzel mare cît o farfurie f mare, si nu exagerez !!! dar era f gustos şi se mînca repede pt că era subţire. Altă seară cu pizza, multe feluri, făcute la cuptorul din bucătăria de vară (o să pună probabil Tudor poze) ; cu ocazia asta am aflat că aluatul este destul de greu de făcut, 3 tipuri de făină combinate – nenorocire ! Bucătăria (în majoritate italiană) era condimentată pe ici pe colo cu chestii de gen icre sau ţuică, la fel de perfecte ca şi restul mîncărurilor. 

Şi ne-am şi plimbat : pe la Spoleto de 2 ori, plimbări destul de scurte, pt că nu puteai să umbli mult, era căldură mare, soare puternic şi Alex, oricît ar iubi el cultura şi Renaşterea, are şi el limitele lui în ale răbdării. Un orăşel de provincie, cu omeni provinciali, un spital mărişor, o gară asemeni, un centru cu cele mai vechi magazine pe care cred că le-am văzut vreodată ; nişte vitrine înţepenite în timp, sigur aşa arătau şi acum 30-40 de ani ; un măcelar cu un şorţ murdar şi o tichie din aia albă pe cap stătea în uşă propriei prăvălii şi vorbea cu frate-său cizmar pe aceeaşi stradă. Am intrat într-un magazin, ca să îi caut pampersi copilului, magazin universal, cu multe rafturi înalte de lemn, la intrare în stînga şi în dreapta erau vinuri, f multe vinuri, undeva în altă încăpere descopăr detergenţi şi alte produse similare ; aveau şi scutece, bineînţeles, însă nu vestita marcă Pampers – de unde se vede treaba că globalizarea mai are şi ea scăpări, slavă Domnului. Catedrala era destul de simplă, însă drumul către ea este f plăcut. Cobori nişte scări f late, pe care alergau copii chiuind şi vederea este magnifică.

 

Nu cred că trebuie să fii un împătimit (fie religios, fie al artelor, fie al istoriei) ca să îţi placă Italia ; trebuie doar să îţi placă frumosul, bunul gust, şi atât ; e suficient ca să te bucuri de fiecare orăşel italienesc care are ceva de ordinul miracolului in el.

 

Am fost apoi la Spello, alt loc idilic ; tot pe o colina, ca si Spoleto ; urci destul de mult, strazi inguste, panta mare si piatra lucioasa, tocita pe jos. Peste tot, in fata portilor, la cafenele, pe trepte tot felul de mosi si babute care vorbesc, si vorbesc, si vorbesc. Uneori ti se adreseaza, le spui ca nu prea intelegi, ei insista, insisti si tu sa pricepi ceva, uneori nu intelegi nimic, insa zimbesti si par multumiti. Cred ca mult din conversaţie  era legata de Alex.

Am lăsat masina într-un parking prăfuit, am luat-o la picior, nu am avansat prea mult pt  ca trebuia sa ii dam de mincare lui Alex, ne-am oprit intr-un colt, pe o banca linga o cismea. In dreapta veneau masini si motociclete cu viteza care il fascinau pe Alex (a mincat f bine vreo 3 cutiute de fructe),in stinga era un colt de fresca de la 1400, colorată şi protejată de o sticlă – impresionant ! între cele două – stînga şi dreapta – doar vreo 600 ani, şi noi bineînţeles, împreună cu alţi vizitatori.

 
Apropo de vizitatori, am avut mare noroc, nu erau prea mulţi, nu am întîlnit hoardele de turişti mult detestate ; să fie criza (în cazul ăsta încep să o apreciez, pt că nici la noi anul acesta nu a fost chiar aşa de rău), să fie regiunea mai uitată în Italia, toţi se îngrămădesc la high point-urile clasice poate.
Revin în Spello : ne-am continuat plimbarea = urcuşul ; ne tot gîndeam să ne oprim pt o cafea ceva, nu găseam locul potrivit. Am găsit o farmacie, veche şi plăcută, întru să caut pastă de dinţi şi şerveţele umede pt Alex. Nu am găsit ultimele aşa ca nu am luat nici pastă de dinţi, am vorbit însă puţin cu vinzatorul, f amabil. Am intrat apoi într-o cofetărie, care avea în spate o curte mare cu mese şi scaune – am luat fiecare cîte o băutură rece pe bază de cafea şi o îngheţată mare din care i-am dat şi lui Alex. Vederea era tare frumoasă, la fel şi baia unde Tudor s-a dus să îl schimbe pe băieţaş – pe masa de înfăşat era o broască mare verde, f haios ; chelnăriţa s-a împrietenit cu Alex, zicea că are şi ea un frate mic pe care il chema tot Alex. De acolo am plecat mai departe prin sat, la un moment dat am trecut prin faţa unei uşi, arunc o privire şi văd un altar luminat de soare, imagine f frumoasă ; intrăm, dăm o tură şi plecăm.

 

 

Mai urcăm şi găsim un magazinas cu lucruri din lemn, intru să iau o pisătoare pt usturoi, dar descopăr că o parte din magazin era cu jucării pt copii, îi luăm lui Alex o cărticică din lemn din care se pot scoate totate literele din alfabet (o adoră, îi plac f tare, cred că o să înveţe literele după gust) şi un trenuleţ făcut din figuri geometrice, f haios şi el. Mai mergem, ne mai plimbăm, Tudor face poze multe, eu împing la cărucior, îmi alunecă un pic papucii pe (nişte  , f iubiţi, luaţi din Kenya acum 100 de ani) ; la un moment dat ne dăm seama ca  ar trebui  ne grăbim, tre sa ajungem sa îl luăm si pe Dan de la o gara (nici noi nu ştim care, ori Baiano, ori Spoleto) asa ca plecăm de la Spello cu sentimentul ca sigur o sa ne intoarcem… cindva…

Ce chestie, cred că e singură data cînd l-am văzut pe Tudor uitându-se în vitrină mai atent la agenţiile imobiliare şi zicînd că nu sunt preţuri mari în zonă ; de obicei asta este treaba mea, aberaţii pe subiectul acesta.

Ziua următoare am fost la Perugia, îmi doream să mergem într-un oraş mai mărişor. Am lăsat maşina într-un parking mare, supraetajat, obişnuit. Şi am început să tot urcăm interminabil pe scări rulante săpate în mijlocul unor ruine… luminate frumos, decor impresionant.

 

Centrul oraşului nu mi s-a părut mare, însă era plăcut, străzi mai late decât în alte părţi.

 

În catedrală nu am putut intra pt că aveam o rochie cu bretele, aşa că i-am aşteptat cu Alex pe scări pe Tudor şi pe Dan, care nu au stat nici ei prea mult. Am mîncat masa de ora 4 (Alex evident, noi am luat cîte ceva de băut) la un restaurant simpatic, singurul loc în Italia unde am beneficiat de un scaun pt copil, o chestie pe nişte picioare ca nişte macaroane de fine de îl vedeam uşor fringindu-se în două la mişcările zbuciumate ale lui Alex.

 

Chelnerul era f simpatic doar că a durat vreo jumătate de oră doar ca să ne aducă băuturile, pt că ne tot explica cu lux de amănunte că bucătăria e la etaj şi sucul de portocale trebuie stors etc etc ! A fost o plimbare f plăcută, ca în fiecare zi de altfel. Seara Alex a adormit un pic mai greu (a fost singură seară din toată vacanţa noastră cînd nu a adormit singur, odată ce l-am pus în pat), a plîns un pic, cred că nu avea chef să doarma… sau era prea obosit, aşa că l-am adus un pic la masă, am mai stat de vorba cu el şi pînă la urmă a fost ok.

Următoarea zi… la Orvieto, unde a fost ff frumos, o catedrală impresionantă, şi pe dinăuntru şi pe dinafară ! Uriaşă !

 

Bătea un pic vîntul, era f plăcut, le-am făcut nişte poze împreună băieţilor (Tudor are puţine poze, pt că el face încontinuu poze… încerc măcar pe ici pe colo să remediez asta).

 

Dan i-a luat lui Alex nişte pantalonasi f haioşi de la un magazin micuţ din piatzeta. În catedrală erau mulţi copii, unii pe picioare, alţii în căruţ. Lui Alex i-au plăcut mult vizitele în biserici, poate din cauza luminii, din cauza culorilor… sau poate pt că era mai răcoare, dacă nu vrem să fim prea spirituali sau complicaţi. Ne-am plimbat pe străzi, destul de înguste, de pe peste tot se vedea catedrala uriaşă, atmosferă f plăcută. Ca de fiecare data plecăm în grabă ca să nu întârziem nici pt masa lui Alex, şi nici pt masa noastră.

 

La Colle Cornetto a fost destul de interesant cu baia pt Alex care se desfăşura într-o cabină de duş care putea fi şi pt handicapaţi = avea un scăunel pliat pe perete care desigur că era jucăria preferată a lui Alex ; în plus de asta, în felul ăsta făceam duş cam toţi trei.

Joi am fost la Asissi, căldură mare, oameni mulţi (singurul loc unde era plin de turişti), oraşul un pic plictisitor ; basilica însă de toată frumuseţea, imensă, pe 2 niveluri, construite în perioade diferite, fresce de Giotto ; lui Alex i-a plăcut f tare, tot chiuia de bucurie, se auzea ritmic "shhhhhhhhhhhhhhhh" de la paznici ; erau însă mulţi copii şi aici. Oricum, impresionant.

Ne-am mai plimbat un pic, am mîncat într-un soi de cofetărie în care era un fel de aer condiţionat ; cred că a fost ziua cea mai călduroasă. Alex a tras nişte chiote şi râsete de aproape ne-au dat afară. Pe ecranul mare de televizor Tudor a văzut anunţat că a murit Ted Kennedy. S-a decis că buda lor e prea mică = imposibil de schimbat copilul; şi oricum îi chinuisem pe oamenii de acolo destul. Schimbatul s-a produs într-o piaţetă unde mulţi oameni mincau şi ascultau muzică infernal de tare la nişte boxe în "repetitie” – văzusem io undeva ca urmează să fie un concert Bee Gees – habar nu am dacă era vreo legătua între evenimente; oricum a fost interesant, Tudor îl ţinea pe Alex la verticală în aer, io îl schimbăm, Dan îl distra. Cred că şi cei din jur se distrau la scena asta.

Vineri am stat acasă – mi se părea că Alex trebuie să se mai şi odihnească, şi noi de asemeni, numai că… niciodată nu tre să îţi pui în cap că acum doarme musai copilul, pt că exact atunci nu are chef de somn….. a alergat prin curte cu câinii (cu vreo 2 zile în urmă mincasera o gîscă pt că a sărit gardul ca fraiera din curtea ei – ai putea chiar spune că a meritat-o), a făcut baie în piscină, orice, numai un somn lung nu !

 

 

plictisiţi am hotărît să mai dăm o fugă Spoleto. In alta parte a orasului decat prima data, in partea mai noua as zice. F placut, am gasit si un Beneton de unde i-am luat cadou si lui Leonache (prietenul lui Alex de la Nice) care a implinit un an pe 9 august – erau in Romania, deci nu l-am putut serba cu totii aici. Ne-am intors si am incheiat seara cu pizza, multa pizza, vorbaraie multa si fara prea mult sens, limoncello bun, vacanta frumoasa.

A doua zi am plecat spre Roma (era sa pierdem avionul, dau nu l-am pierdut ; a fost doar palpitant) si apoi spre Nice, si apoi spre Antibes, acăsică, unde ne aşteptau Ionuţ si cu Zina. Ne-am bucurat tare mult ne întoarcem acasă, un sentiment f plăcut. Alex a fost tare fericit sa isi regaseasca camera lui, jucariile si patul. A adormit bustean, si noi am terminat ziua pe terasa, la un vin bun si luminare rosie.
Si poate ca odata, cind o sa fim noi batrani, dar nu foarte, o sa ne facem o ferma in Italia. As avea multe argumente… e foarte frumos.

Si acum versiunea Tudor, mult mai scurta si in engleza.

Hi! I’m writing this bit in English because I think the place we’ve been to next to Spoleto – the Agriturismo Colle Cornetto – deserves a little bit of advertising. I hope that people who might stumble through Google on this article will find it useful. Believe me or not, it’s just free publicity that I just felt I had to do.

Therefore, the agriturismo I’m talking about is just 12 km from Spoleto, in southern Umbria. We went there with a certain image in our minds as to how we imagined it to be and…surprise!…it was a dream coming true. Every day we spent there felt even more irreal than the one before. The place, the food, the wine, the cool breeze in the evening, the music in the background, the candle on the table, the olive oil, the prosciutto, the pool, the room, the peacefulness and tranquility, the landscape…and so much more were just perfect. Even the cicadas (grasshoppers) were in tune with the scenery.

Just to give you a little hint – place your finger in the middle of the picture beneath – that’s were it is.

Enjoy!

Link-uri cu pozele din Italia pe Picasa:

– Spoleto

– Spello

– Perugia

– Orvieto

– Assisi

– Italia Grafic

– Italia – landscapes

Track-urile plimbarilor:

View Tracks – Italia in a larger map